Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 22 august 2015

Istoria Oteleni-ului

Oțeleni este o așezare veche, atestată încă din 1446, în documentele din Arhivele de la Iași despre originea satului Oțeleni fiind această primă menționare, din anul 1446, în care Ștefan cel Mare întărește uric lui Dragomir Oțel, pentru dreaptă și credincioasă slujire, pentru satul Boziani, care ulterior va deveni Oțeleni. O altă atestare este din 28 noiembrie 1630, un act al domnitorului Moisă Movilă, în care apare forma „Oțăleni”. Catolicii din Oțeleni fac parte din grupul refugiaților din satele Adjudeni și Tămășeni, care pe vremea războaielor dintre turci și polonezi, precum și a jafurilor din perioada 1682-1750, s-au ascuns în pădurile de peste Siret și au rămas în aceste locuri. Comunitatea catolică din Oțeleni a fost semnalată prima dată în statisticile catolice Status animarum din 1801 al parohiei Tămășeni, sub forma „Ozzelen” cu 7 familii catolice și 37 de credincioși. În registrele parohiei Oțeleni, de-a lungul timpului, apare sub forma „Ozzoleni”, „Ozzeleni”, „Ozeleni”, „Oțăleni”. Este cea mai mică comunitate din regiune, cea mai mare fiind Maxinești – sat dispărut de lângă Oțeleni – care avea 29 de familii cu 86 de credincioși. Toți cei din Maxinești se vor muta la Oțeleni, pentru că proprietarul satului Oțeleni, Vasile Chiriac Bibescu, le oferea multe facilități materiale, le promite și le construiește biserică (misiunea catolică menționa că exista biserică în 1836) și intervine pentru înființarea centrului parohial, care se va realiza în 1852, devenind centru de referință pentru catolicii din împrejurimi, aparținând următoarele filiale ale Oțeleniului: Petrești (în prezent Slobozia), Buhonca, Boghicea, Bâra, Balomirești (sau „Balamireste” ori „Balamiste”, (identificată uneori cu Bâra), Vesa, Brăești (sau „Braest” ori „Braeste”). Detalii din istoricul bisericii și al comunității, în prezentarea preoților parohi Legendele întemeierii satului Oțeleni O legendă a întemeierii satului Oțeleni pornește de la confruntarea din 12 aprilie 1457 dintre forţele lui Petru Aron și oamenii lui Ștefan cel Mare, care are loc la Doljești, Neamţ, pe pârâul Hresca. Victoria aparține lui Ștefan. După aceasta, în drum spre Suceava, unde avea să fie uns domn al Moldovei, Ștefan cel Mare a lăsat în dealul de la Maxinești un grup de meșteri fierari, cu porunca construirii unui atelier în care să se facă arme, în vederea posibilelor necesități de apărare a Moldovei. Fierarii au rămas acolo, la Maxinești, avându-l ca șef pe meșterul fierar numit Oțelaru. Mai târziu, după mai mulți ani, aceștia s-au mutat de pe dealul de la Maxinești pe locul actualului sat și și-au întemeiat familii, viitoarele neveste provenind din Butea, Tămășeni și Săbăoani. Cea de-a doua legendă pleacă de la boierii credincioși lui Ștefan, printre care sunt amintiți Oană Julici, Costea Orăș și Dragomir Oțel, răsplătiți în diferite ocazii cu întinse moșii. Boierul Oțel a fost împroprietărit de Ștefan unde se află actualul sat, atât vatra satului cât și câmpul din jur, pe atunci aproape în întregime împădurit, de aici provenind și numele satului, Oțeleni. Maxinești Prima menționare a acestui sat este din anul 1682. În perioada marilor tulburări specifice perioadei 1682-1750 (conflictele dintre turci și polonezi) mulți dintre locuitorii satelor care erau în calea forțelor beligerante, au părăsit așezările care adeseori erau prădate. Așa s-a întâmplat și cu locuitori ai satelor Tămășeni și Adjudeni, care s-au refugiat la Maxinești. Din Status animarum din 1801 al parohiei Tămășeni aflăm că la Maxinești erau 29 de familii cu 86 de credincioși, dar în 1813 nu mai era niciun catolic aici, toți mutându-se în Oțeleni. În regiune a mai rămas expresia „la pod la Maxinești”, dată podului peste gârla ce șerpuiește la poalele dealului unde odinioară se afla Maxinești. Slobozia (Petrești) Sat format în perioada tulburărilor din 1682-1750, din refugiații satelor Adjudeni și Tămășeni. Catolicii din Petrești au fost mai întâi în localitatea dispărută Maxinești, apoi toți din acel sat s-au regrupat în Oțeleni și Petrești. La început satul a avut denumirea „Petrești”, apoi va deveni Slobozia. În registrele parohiei Oțeleni apare sub denumirea „Petrest”, „Petreste” și ulterior „Petrești” până în 1909, apoi câțiva ani sub forma „Slobozia-Petrești”, iar mai apoi doar „Slobozia”. Catolicii din Petrești a fost semnalați pentru prima dată pe o listă a comunităților parohiei Tămășeni, în 1813. Prima biserică a fost construită între 1871-1874, apoi alta în 1897, renovată și mărită în anii 1968-1970. Centrul parohial Slobozia a fost deschis în 1968, prin dezmembrarea de parohia Oțeleni, a cărei filială a fost un timp îndelungat. Buhonca Își are începutul în jurul anului 1800. Este menționat pentru prima dată la 1801 în registrele parohiei Tămășeni („Bohonka”). În registrele parohiei Oțeleni, după 1850, apare sub formele „Bohonga”, „Boghonca”. Schematismul Misiunii din 1874 semnalează aici o capelă, cu hramul „Sfânta Cruce”. Biserica actuală este din 1939, când a fost sfințită. Numele satului provine de la un locuitor al satului numit Buhoancă. A fost filială a parohiei Rotunda și a parohiei Oțeleni. Boghicea Își are începutul în jurul anului 1800, prima menționare fiind în registrele parohiei Tămășeni, în 1801, sub forma „Boghig”. În registrele parohiei Oțeleni, după 1850, apare sub forma „Bojice”, „Boice”, „Bohice”. Schematismul misiunii amintește că la 1874 se construiește o capelă. Biserica actuală datează de la 21 iunie 1925, când a fost sfințită. Numele satului ar proveni de la o bătrână numită Boghioaia. Un timp îndelungat a fost filială a Oțeleniului, actualmente este filială a Sloboziei. Satu Nou (Bâra) Apare menționat în registrele parohiei Oțeleni din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (1864) sub denumirile „Bara” sau „Bera”. Catolicii de aici sunt proveniți din satele catolice vecine. Devine centru parohial pe când era filială a Sagnei, anterior fiind și filială a Oțeleniului. Apare sub denumirea „Bâra”, în unele registre mai este menționat și sub forma „Rediu” și mai des „Balomirești”, de la două sate ortodoxe vecine, apoi până în 1948 se va numi „Carol al II-lea”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu