Muntenia

Muntenia
Muntenia este o regiune istorică din sudul României. Limitele sale sunt: la nord munții Carpați (care o delimitează de Transilvania), la vest râul Olt (care o separă de Oltenia), la sud și est fluviul Dunărea (care o delimitează de Bulgaria și Dobrogea), iar la nord-est râurile Milcov, Putna și Siret (dincolo de care se află Moldova).

Are în componență actualele județe și unități administrative: Argeș, Brăila, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Prahova, Teleorman (fără comuna Islaz), Municipiul București. De asemenea, segmentele situate de est de râul Olt din județele Vâlcea și Olt, precum și sudul județului Vrancea (la sud de Milcov) fac parte din regiunea istorică Muntenia.

Cele mai importante orașe în această regiune sunt București, Alexandria, Brăila, Buzău, Călărași, Giurgiu, Pitești, Ploiești, Slatina, Slobozia și Târgoviște.

Principalele ape curgătoare care străbat această regiune sunt Dunărea, precum și unii afluenți direcți ale acesteia: Olt, Vedea, Argeș, Călmățui (în județul Brăila și județul Teleorman), Ialomița și Siret.

Istorie

Teritoriul Munteniei era locuit în antichitate de triburile Geților (getae),care erau popor de neam tracic.Istoricul antic Strabo susținea că "dacii și geții vorbesc aceeași limbă". Herodot îi introduce în istorie cu următoarea mențiune: "Geții sunt cei mai bărbați, și mai drepți dintre traci". În jurul anului 340 î.e.n. deoarece geții din dreapta Dunării au devenit dependenți de Macedonia, regii macedoneni formulează pretenții de supremație și asupra geților din nordul Dunării, însă, încercările lui Alexandru cel Mare 335 î.e.n. și 327 î.e.n. ) și Lisimah (310 î.e.n. ) de a-i supune, rămân fără rezultat. Mai târziu, geții duc lupte cu bastarnii (popor germano-celtic), care între anii 200 și 100 î.e.n. ocupă poalele nord-estice ale Munților Carpați și malurile Nistrului.

Teritoriul Munteniei a facut parte din marele regat dac a lui Burebista dar nu și de regatul lui Decebal. După victoria asupra lui Decebal, Traian trimite trupe auxiliare în Muntenia și sudul Moldovei pentru pacificarea regiunii. Conducătorii locali fac jurăminte de vasalitate dar teritoriul Munteniei nu este anexat si nu devine provincie a Imperiului Roman.

În 117, după moartea lui Traian, romanii retrag trupele din cea mai mare parte a Munteniei si fixează granița de-a lungul limesului Transalutanus. Au loc numeroase atacuri ale carpilor (un trib de daci liberi) și goților sau poate geților, subiectul este supus multor controverse deoarece, de-a lungul timpului, unii cronicari, voit sau întâmplător, i-au confundat pe geți cu goții. Primul care a utilizat termenul de "got" ca echivalentul lui "get", a fost împăratul filozof Iulian Apostatul (361-363 e.n.). În secolul IV, echivalența a fost adoptată și de alți autori, iar prin scrierile istoricului latin Claudianus (începutul secolului V) și mai ales ale lui Orosius (autor spaniol de origine gotă), apoi prin ale istoricilor Cassiodor și Iordanes, această confuzie a căpătat o largă răspândire. Trebuie menționat că lucrarea lui Iordanes numită "Getica", era de fapt consacrată goților. Istoricul got Iordanes în lucrarea sa din 551 "Getica" (De Origine Actibusque Getarum) îi descrie pe goți ca fiind urmașii geților lui Burebista si Deceneu, lucru explicat de unii istorici prin apropierea fonetică a celor 2 cuvinte. Este știut că goții au pătruns în Muntenia împinși de huni, dar nu sunt dovezi că în acea perioadă au intrat în conflict cu romanii și nici nu există urme că deplasarea lor s-ar fi desfășurat către limesul roman. Sunt însă suficiente dovezi clare ca au străbătut câmpiile Bărăganului și Buzăului și că romanii au înființat pentru ei o episcopie la Silistra. Conflictul goților cu romanii a erupt mai degraba după trecerea acestora a Dunării ca federați.

Aurelian incheie un tratat cu goții, cedându-le Dacia ca unor federati ai Imperiului Roman. Așadar, găsim în Dacia urmatoarele triburi de goti: Taifalii și Victoalii. Așezările goților în Dacia cuprindeau numai Podișul Moldovei și jumătatea răsăriteană a Câmpiei Române, în timp ce în spațiul carpatic continua să locuiască populația daco-romană, rămasă aici după retragerea legiunilor și a administrației romane peste Dunăre (în Dacia Aurelia). După așezare, goții se împărțeau în vizigoți (goți apuseni, ramura tervingilor), care locuiau în câmpia răsăriteana a Daciei și pe Nistru, și în ostrogoți (goți răsăriteni), care locuiau la est de Nistru.

Muntenia și Dobrogea devin un culoar de trecere al popoarelor migratoare, trecerea goților și bulgarilor lăsând suficiente urme, apoi invaziile cumane care pun chiar bazele unui stat Cumania neagră ce cuprindea mai ales Moldova cu Muntenia și tătare (care stăpâneau îndeosebi zonele de câmpie din Muntenia și Moldova la momentul pomenirii voievodatelor lui Litovoi, Seneslau, Ioan și Lupu (Farkas) în diploma cavalerilor ioaniți.

Toate aceste năvăliri au avut un important aport la menținerea unei populații stabile extrem de reduse în zonă. Populația avea să crească prin venirea treptată a mai multor grupuri de vlahi sud-dunăreni care fugeau din calea atacurilor hunilor și avarilor asupra Imperiului Bizantin. Astfel că în secolul al XII-lea cronici bizantine și slave considerau populația un amestec de triburi geto-dace care intraseră în contact cu civilizația romană, vlahi sud-dunăreni și slavi creștinați de bizantini. Acest amestec de populații avea, ca element comun de cultură, filonul roman.

După victoria lui Basarab I de la Posada, acesta și (sau?) Vladislav I își extind stăpânirea asupra teritoriului Munteniei și al sudului Moldovei (sub denumirea de "Basarabia") în urma unor campanii victorioase împotriva tătarilor care ajunseseră stăpânitori peste aceste teritorii dând astfel naștere principatului medieval al Țării Românești cu capitala la Câmpulung.